Biserica în rugăciune
Prin minunatul har al Lui Dumnezeu, în data de 24.01.2014 biserica noastră a încheiat trei săptămâni de post şi rugăciune zilnică (excepţie făcând zilele de sâmbătă). Dorinţa de a fi împreună la părtăşie ne-a adunat pe toţi la un loc făcând front comun în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, aducând în faţa Lui problemele cu care biserica noastră se confruntă şi cerându-i Lui călăuzire în rezolvarea lor. Rugăciunea şi cântarea s-au împletit pentru slava Domnului, bucurându-ne de prilejul pe care El ni-la oferit de asta împreună, întărind dragostea noastră unii pentru alţii. În câteva seri am avut invitaţi din Timişoara sau localităţi din împrejurimile ei şi chiar din Arad şi Oradea. Împreună cu invitaţii noştri ne-am bucurat de asemenea în rugăciune, cântare şi îndemnuri biblice pentru viaţa de zi cu zi. Aceste săptămâni de rugăciune au culminat cu ultima dintre ele, în care am avut stăruinţa după Botezul cu Duhul Sfânt, în cadrul căreia câteva persoane au fost botezate cu Duhul Sfânt. Slavă Domului pentru aceste minunate lucrări!
Acum, dar conchid cu versetele din 1 Corinteni 16:13-14
“ Vegheaţi, fiţi tari în credinţa, fiţi oameni, întăriţi-va! Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste! ”
Aici puteți vedea o imagine care a fost surprinsă în timpul acestor seri de rugăciune:
Andrei Matiş
Lasă un răspuns